Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Conjuncţia dacă din acest verset nu exprimă nici o îndoială în mintea apostolului Pavel, ci constituie aşa-numitul argument pornind de la „dacă", ce ar putea fi tradus prin întrucât: „întrucât aţi fost înviaţi împreună cu Cristos". Cum s-a arătat în capitolul 2, credinciosul este văzut ca unul care a murit cu Cristos, a fost îngropat cu El şi a înviat cu El dintre cei morţi. Sensul duhovnicesc al tuturor acestor cuvinte este că am rupt-o cu vechiul mod de viaţă, adoptând un fel complet nou de a trăi, adică viaţa Domnului Isus Cristos Cel înviat. Întrucât am fost înviaţi cu Cristos, se cuvine acum să căutăm lucrurile de sus. Desigur, încă ne aflăm pe pământ, dar trebuie să cultivăm lucrurile cereşti.