Versetul acesta este strâns legat de ultimele două versete din capitolul 1. Acolo apostolul Pavel descria străduinţele sale de a-l înfăţişa pe fiecare credincios într-o stare de maturitate în Cristos, prin predare şi predicare. Aici străduinţele sale sunt de altă natură, fiind definite drept un mare conflict pe care îl poartă apostolul în rugăciune în folosul unora pe care încă nu i-a întâlnit în persoană. Din prima zi când a auzit despre coloseni, Pavel s-a rugat pentru ei şi pentru cei din Laodiceea, precum şi pentru alţi creştini cu care nu a avut încă prilejul să facă cunoştinţă (vezi Apocalipsa 3:14-19, unde este descrisă starea tristă în care s-a aflat mai târziu biserica din acea localitate).
Versetul 1 este o mângâiere pentru cei ce nu au avut niciodată privilegiul de a se angaja în slujba publică. învăţătura pe care o desprindem de aici este că nu trebuie să ne simţim limitaţi de ceea ce putem face în prezenţa altora oameni. Noi putem să-L slujim pe Domnul în intimitatea cămăruţei noastre, pe genunchi, la rugăciune. Dacă ajungem totuşi să slujim în public, eficacitatea noastră depinde, în mare măsură, de părtăşia personală şi stăruinţa noastră înaintea lui Dumnezeu.