Adevărul evangheliei ajunsese până la coloseni, ca de altfel până la marginile lumii cunoscute până atunci. Afirmaţia nu trebuie luată în sens absolut, întrucât nu se poate deduce de aici că absolut toţi oamenii din lumea de atunci au auzit evanghelia. Mai degrabă ar putea să însemne, cel puţin parţial, că o seamă de oameni din orice naţiune au auzit vestea bună a evangheliei (Fapte 2). Versetul ar mai putea însemna că evanghelia este destinată tuturor oamenilor şi că se vestea peste tot, fără îngrădiri intenţionate. Pavel descrie şi rezultatele inevitabile pe care le produce evanghelia. În Colose şi în toate celelalte părţi ale lumii în care ajunsese să fie vestită evanghelia, ea a dat roadă şi a crescut (textul marginal NKJV). Se face această afirmaţie pentru a se sublinia caracterul supranatural al evangheliei, căci în natură de obicei rodirea şi creşterea nu au loc concomitent. De multe ori planta respectivă trebuie curăţată pentru ca să dea rod, căci dacă este lăsată să crească în voie, va acapara toată seva, repartizând-o frunzelor şi ramurilor, şi nu rodului. Dar evanghelia înfăptuieşte ambele procese simultan: dă roadă în mântuirea sufletelor şi zidirea sfinţilor, răspândindu-se, în acelaşi timp, din oraş în oraş şi de la neam la neam.
Este exact efectul pe care l-a avut evanghelia în viaţa colosenilor din ziua când ei au auzit şi au cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr. În biserica din Colose s-a produs o creştere numerică, dar şi o dezvoltare duhovnicească în viaţa credincioşilor de acolo.
Se pare că evanghelia a făcut, într-adevăr, paşi uriaşi în primul veac, ajungând în Europa, Asia şi Africa, cu mult peste limitele unde credeau unii că se va opri. Dar nu există temeiuri să credem că a străbătut tot pământul.
Harul lui Dumnezeu descrie aici foarte adecvat mesajul evangheliei. Prin ce am putea rezuma mai frumos vestea bună decât prin adevărul minunat, potrivit căruia harul lui Dumnezeu se revarsă peste oameni vinovaţi, care nu merită decât mânia lui Dumnezeu!