El auzise despre credinţa în Cristos Isus a colosenilor şi despre dragostea lor faţă de toţi sfinţii. Mai întâi el menţionează credinţa for în Cristos Isus, acesta trebuind să fie întotdeauna punctul nostru de plecare. În lumea contemporană există mulţi oameni religioşi, care vorbesc întruna despre dragostea lor pentru alţii. Dar dacă îi descoşi mai îndeaproape, constaţi că nu au nici o credinţă în Domnul Isus. Or, o asemenea dragoste reprezintă un gol imens şi o totală lipsă de sens. Pe de altă parte, sunt cei care mărturisesc cu buzele credinţa lor în Cristos, dar degeaba cauţi că nu vei găsi nici o dovadă a dragostei lor în viaţa lor. Pavel pune sub semnul întrebării şi sinceritatea credinţei lor. Trebuie să existe credinţă adevărată în Mântuitorul, şi această credinţă trebuie demonstrată printr-o viaţă de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri.
Pavel spune că credinţa este în Cristos. Trebuie să luăm bine seama la acest lucru. Domnul Isus Cristos este prezentat întotdeauna în Scriptură ca ţinta credinţei, obiectivul spre care este îndreptată aceasta. Cineva poate avea credinţă nemărginită într-o bancă, dar credinţa aceea este valabilă doar în măsura în care banca respectivă este fiabilă. Oricâtă credinţă ai avea în banca respectivă, aceasta nu va putea asigura depozitele bancare, dacă banca nu este gestionată cum trebuie. Credinţa în sine nu este suficientă. Credinţa respectivă trebuie să fie axată pe Domnul Isus Cristos. Întrucât El nu poate da greş niciodată; nici o persoană care-şi pune încrederea în El nu va fi dezamăgită niciodată.
Faptul că Pavel a auzit despre credinţa şi dragostea lor arată că ei nu erau nişte credincioşi ascunşi. De fapt, Noul Testament nu oferă prea multe încurajări celor care şi-ar propune să trăiască o viaţă de ucenic secret. Învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu este că dacă cineva L-a primit cu adevărat pe Mântuitorul, atunci acea persoană nu va putea să nu-L mărturisească în public pe Cristos şi mântuirea pe care i-a adus-o.
Dragostea colosenilor îi cuprindea pe toţi sfinţii. Cu alte cuvinte, această dragoste nu avea nici o umbră de sectarism sau de mărginire locală. Colosenii nu-i iubeau doar pe cei din părtăşia lor, ci oriunde găseau credincioşi adevăraţi, îşi revărsau fără rezerve toată căldura dragostei lor peste ei. Asta ar trebui să ne fie învăţământ ca şi dragostea noastră să nu aibă un caracter îngust şi să nu se mărginească la cei din propriul nostru cerc de părtăşie locală sau numai la misionarii din ţara noastră. Trebuie să dăm cinste oilor lui Cristos din orice loc unde s-ar găsi acestea, manifestându-ne, ori de câte ori posibil, dragostea faţă de ele.