(versetele 26-27) Iar această taină a fost ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile. Epocile precedente, generaţiile trecutului nu au ştiut nimic despre ea. Cu privire la această taină, „tăcerea a fost păstrată timp de veacuri" (Romani 16.25). Prorocii şi Israel nu au cunoscut-o deloc; îngerii au ignorat-o până la descoperirea ei, prin formarea Adunării (Efeseni 3.9-10). Dar „acum Dumnezeu a arătat-o sfinţilor Săi." în Epistola către Efeseni, citim că „taina... n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte generaţii, cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi proroci, prin Duhul" (Efeseni 3.5). Epistola către Romani spune: „Taina... a fost arătată acum prin scrieri profetice, la porunca Dumnezeului Celui veşnic, si a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, pentru ascultarea credinţei" (Romani 16.26). Aflăm deci, din aceste pasaje reunite, că taina descoperită apostolilor şi prorocilor a fost arătată prin scrieri profetice Neamurilor, printre care se găseau şi Colosenii. Nu ar trebui să tragem concluzia de aici că numai prin scrieri era arătată taina. Apostolii şi prorocii vorbeau de asemenea despre ea, fără îndoială, în învăţăturile lor. Dar nouă, scrierile lor profetice ne-o fac cunoscută.
Dumnezeu deci a arătat taina „sfinţilor Săi, cărora Dumnezeu a voit să le aducă la cunostintă care sunt bogăţiile slavei tainei acesteia printre Neamuri, adică Hristos în voi, nădejdea slavei." Aşa cum am remarcat, în epistola către Coloseni, apostolul nu se ocupă, ca în aceea către Efeseni, de unirea Iudeilor şi a Neamurilor într-un singur Trup, care formează Adunarea. Aici totul se referă numai la Neamuri. Taina, a cărei descoperire îi făcea să cunoască, ei, altădată străini, fără Dumnezeu şi fără nădejde, introducerea lor în binecuvântările divine în Hristos, era într-adevăr un lucru slăvit. Slava acestei taine era mare. Dumnezeu preamărea în ea (în taina aceasta) înţelepciunea Sa, iubirea Sa şi harul Său fără margini. Apostolul întăreşte însă expresia gândului său, el, a cărui inimă era plină de desăvârşirea acestei taine care îi preamărea atât de mult pe Hristos şi lucrarea Sa.
El spune că Dumnezeu a făcut cunoscut sfinţilor „bogăţiile slavei tainei acesteia." Se vede strălucind aici nu numai slava lui Dumnezeu şi a lui Hristos, ci bogăţiile de binecuvântări răspândite peste Neamuri, nu binecuvântări vremelnice, ca acelea pe care puteau să le aştepte Iudeii, ci binecuvântări cereşti, spirituale şi veşnice în Hristos — „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos" (Efeseni 3.8-10).
Şi apostolul rezumă într-un singur cuvânt ce sunt aceste bogăţii acordate Neamurilor, arătând de asemenea în acest fel descoperirea lor de ceea ce Iudeii trebuie să aştepte: „Adică HRISTOS în (sau printre) voi, nădejdea slavei." Iudeii aşteptau un Mesia care va fi arătat printre ei în slavă, pe pământ, Neamurile neavând decât o parte secundară (inferioară) la binecuvântarea pe care El o va aduce. însă taina consta în aceasta relativ la Neamuri, Hristos rămânând în ei şi în mijlocul lor, într-un chip nevăzut, şi fiind astfel nu slava însăşi, ci „nădejdea slavei." Acesta era un lucru cu totul nou, despre care scrierile Vechiului Testament nu vorbesc deloc. Aceasta era taina acum descoperită. Hristos ÎN noi, locuind în noi, ce har nemărginit! Să dea Dumnezeu să o pricepem! Şi pe măsură ce o vom pricepe şi o vom gusta, nădejdea asigurată a slavei va deveni de asemenea mai vie. Să observăm iarăşi cât de mult, totul în această epistolă este destinat să ne apropie de Persoana Domnului. Măreţia Sa ca Fiu al dragostei lui Dumnezeu, divinitatea Sa manifestată în creaţie, locul Său de Cap al noii creaţii, plinătatea Dumnezeirii rămânând în El, Acela care împacă toate lucrările şi pe păcătoşi cu Dumnezeu, acestea toate se află în Acela care este în noi şi în mijlocul nostru, „nădejdea slavei."
Ce ne trebuie mai mult? Aceasta închidea usa tuturor visărilor subtile ale filozofilor, legalismului învăţătorilor iudaizanţi, care nu puteau să dea nimic care să fie echivalent cu „Hristos în noi, nădejdea slavei." Tot ceea ce s-ar atinge de slava lui Hristos, scade, micşorează pentru noi nădejdea. Acest Hristos să locuiască deci în inimile noastre prin credinţă (Efeseni 3.17), adică să ne fie dat să înfăptuim prin credinţă acest mare adevăr, pentru ca inimile noastre să fie pline de bucurie, ştiind şi gustând unirea noastră cu El.