Slujitorul ei am fost făcut eu. Pavel deja a folosit această sintagmă la sfârşitul versetului 23. Acum însă o repetă, cu o anumită deosebire. Apostolul avea o slujbă dublă: întâi, fusese împuternicit să predice evanghelia (versetul 23); şi în al doilea rând, fusese trimis să predea învăţătura minunatei taine despre biserică (versetul 25). Găsim aici învăţăminte de mare preţ pentru orice slujitor adevărat al lui Cristos în sensul că nu se aşteaptă de la noi doar să-i conducem pe oameni la Cristos, prin evanghelie, şi apoi să-i abandonăm, lăsându-i să se descurce cum pot. Dimpotrivă, ni se cere să canalizăm eforturile de evanghelizare în direcţia formării de biserici nou-testamentale locale, în care convertiţii să poată fi zidiţi în credinţa cea mai sfântă, transmiţânduli-se inclusiv învăţătura şi adevărul despre biserică. Domnul vrea ca bebeluşii Lui să fie îndrumaţi spre staţii de hrănire, unde să li se asigure o nutriţie îndestulătoare şi unde să poată creşte.

Astfel în Coloseni 1 am văzut:

(1) cele două aspecte ale pre-eminenţei lui Cristos,

(2) cele două aspecte ale împăcării realizate de Cristos,

(3) cele două aspecte ale slujbei lui Pavel.

Aici, în versetul 25, când Pavel spune: „Al cărei slujitor am fost făcut eu,” el se referă la slujba sa cu privire la biserică, şi nu la evanghelie, cum reiese din sintagma următoare: Potrivit administrării (sau „dispensaţiei") pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi.

Un administrator are datoria să îngrijească de interesele sau de proprietatea altuia. Pavel era administrator sau ispravnic în sensul că măreţul adevăr despre biserică i-a fost încredinţat lui, în mod deosebit. Deşi taina Trupului lui Cristos nu i-a fost revelată doar lui, totuşi el a fost ales să fie cel care să transmită acest adevăr scump Neamurilor. În el se cuprinde poziţia unică a bisericii în relaţia ei cu Cristos şi cu dispensaţiile, biserica având constituţia ei proprie, nădejdea şi destinul ei distinctiv, precum şi celelalte adevăruri numeroase privitoare la viaţa şi ordinea ei, pe care Dumnezeu le-a încredinţat lui Pavel şi celorlalţi apostoli.

Când spune el: pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru voi, îi consideră pe coloseni credincioşi ne-evrei. Apostolul Petru fusese trimis să predice poporului evreu, în timp ce lui Pavel i se încredinţase o misiune similară, destinată însă în principal ne-evreilor.

Una din cele mai dificile sintagme din acest capitol este: ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Ce vrea să spună Pavel cu asta? Mai întâi, ştim că nu se referă la încheierea cuvântului lui Dumnezeu, prin adăugarea ultimei cărţi, cea de faţă. După câte ştim Apocalipsa, redactată de Ioan, a fost ultima carte care a completat alcătuirea Noului Testament, pe plan calendaristic. Arunci care e sensul spuselor lui Pavel, că întregeşte cuvântul lui Dumnezeu?

Mai întâi, a întregi înseamnă a declara pe de-a-ntregul, a face cunoscut. Astfel, Pavel declarase tot sfatul lui Dumnezeu. În al doilea rând, am dori să sugerăm că Pavel a întregit sau împlinit cuvântul lui Dumnezeu din punct de vedere al doctrinei. Marele adevăr al tainei (bisericii) formează cheia de boltă a revelaţiei Noului Testament. Într-un mod cât se poate de real, ea completează salba de subiecte tratate de Noul Testament. Deşi alte cărţi au fost scrise la o dată ulterioară celor redactate de Pavel, totuşi ele nu conţin alte taine noi ale credinţei care să nu fi fost deja tratate de apostolul Pavel în scrierile sale. Într-un sens foarte real, revelaţiile privitoare la taina bisericii întregesc cuvântul lui Dumnezeu. Nimic din ce s-a adăugat mai târziu nu a mai fost nou în acelaşi sens.