Acum apostolul Pavel adaugă unul din numeroasele dacă (Elina are doi termeni pentru „dacă" (ei şi eari) şi mai multe construcţii gramaticale prin care se redă tipul de condiţie avut în vedere de scriitor sau vorbitor. Aici ei folosit cu indicativul epimenete este o condiţie de categoria întâi, Pavel consideră de la sine înţeles faptul că ei vor continua) din aceste texte, care s-au dovedit foarte descumpănitoare pentru mulţi copii ai lui Dumnezeu. La prima vedere, versetul ar părea să spună că rămânerea noastră în starea de mântuiţi ar depinde de rămânerea noastră în credinţă. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci cum vom putea împăca acest verset cu alte texte din cuvântul lui Dumnezeu, cum e cel de la Ioan 10:28,29, care declară că nici o oaie a lui Cristos nu va pieri niciodată?

Căutând un răspuns la această întrebare, am dori să spunem de la început că siguranţa eternă a credinciosului este un adevăr binecuvântat, prezentat cu claritate pe paginile Noului Testament. Dar Scripturile ne învaţă, aşa cum o fac în versetul de faţă, şi faptul că credinţa adevărată întotdeauna are calitatea de permanenţă, de statornicie şi că o persoană care a fost născută cu adevărat din Dumnezeu va merge, cu credinţă, până la capăt. Continuarea este dovada realităţii. Desigur există întotdeauna pericolul alunecării şi abaterii de la calea cea dreaptă, dar creştinul chiar dacă mai cade, se ridică din nou (Proverbe 24:16). El nu se dezice de credinţa lui.

Duhul lui Dumnezeu a găsit cu cale să insereze de multe ori conjuncţia „dacă" în pasajele din cuvântul lui Dumnezeu pentru a-i soma pe cei ce rostesc numele lui Cristos, punând la încercare realitatea mărturiei lor. De aceea, nu am dori să ştirbim cu nimic prin cuvintele noastre tăişul acestor versete, după cum s-a exprimat cineva: „Aceste «dacă» din Scriptură au darul de a-i examina pe creştinii aflaţi în lume, prezentându-i apoi ca pe unii care au trecut cu brio examenul sufletului.”

Pridham comentează şi el pe marginea provocării găsite în aceste versete:

„Cititorul va constata, în urma studierii atente a Cuvântului, că Duhul are obiceiul să alăture celor mai plenare şi absolute afirmaţii ale harului anumite atenţionări sau avertismente ce presupun un eşec total din partea unora care sunt credincioşi doar cu numele. Avertismentele care: îi zgârie în urechi pe cei nesinceri în mărturia lor sunt însă sorbite cu recunoştinţă de sufletele evlavioase. Scopul tuturor învăţăturilor de felul celor prezentate aici este de a încuraja credinţa, iar pe de altă parte, de a condamna, prin anticipare, pe cei nepăsători şi încrezători în forţele lor, care mărturisesc doar cu buzele.”

Negreşit gândindu-se la gnostici, apostolul îi îndeamnă pe coloseni să nu se abată de la nădejdea care însoţeşte Evanghelia sau pe care o inspiră Evanghelia. Ei trebuie să rămână statornici în credinţa de care au auzit de la Epafras, întemeiaţi şi neclintiţi în ea.

Iarăşi Pavel spune despre evanghelie că a fost predicată la orice făptură (sau „întregii creaţii") de sub cer. Evanghelia se adresează întregii creaţiuni, dar încă nu a ajuns literalmente la toate creaturile. Pavel argumentează aici necesitatea proclamării mondiale a evangheliei ca mărturie de autentificare. El vede în aceasta dovada că ea este adaptabilă la nevoile întregii omeniri, de pretutindeni. Versetul nu înseamnă că toate persoanele din lumea de atunci au auzit evanghelia. Această misiune nu se încheiase încă, ci era un proces aflat în plină desfăşurare. Mai trebuie subliniat că evanghelia a ajuns până la marginile lumii biblice, adică în toate colţurile lumii Mediterane.

Pavel se numeşte slujitor, termenul neavând nici o co-notaţie de oficialitate; nu denotă nici un post sus-pus, ci o poziţie de slujire, în smerenie. (în latină minister, de unde şi termenul modern de „ministru", adică slujitor al publicului. În engleza curentă termenul de minister are înţelesul de cleric, pastor sau slujitor al amvonului, n.tr.).