Scrisoarea aceasta se adresează sfinţilor şi fraţilor credincioşi în Cristos care sunt în Colose - două denumiri frumoase care se aplică în Noul Testament tuturor creştinilor.

Sfinţi - asta înseamnă că ei sunt despărţiţi de lume şi alipiţi la Dumnezeu, urmarea acestui act trebuind să se manifeste prin viaţa lor sfântă.

Fraţi credincioşi arată că sunt copiii unui Tată comun prin credinţa în Domnul Isus; sunt fraţi şi surori care cred. Creştinii mai sunt numiţi discipoli (ucenici) şi credincioşi, în alte locuri din Noul Testament.

În Cristos se referă la poziţia lor duhovniceasca. Când au fost mântuiţi, Dumnezeu i-a aşezat în Cristos, ei fiind acum „acceptaţi în Preaiubitul." Urmarea este că ei au viaţa şi natura Lui, de acum înainte nemaifiind văzuţi de Dumnezeu ca nişte copii ai lui Adam sau ca oameni ne-născuţi din nou, ci acceptaţi pe deplin, cum este Fiul Său.

Sintagma: în Cristos comunică o încărcătură de intimitate, acceptare şi siguranţă ce depăşeşte orice capacitate a minţii omeneşti de a o pricepe. Amplasarea geografică a acestor credincioşi este indicată de sintagma: care sunt în Colose. Poate niciodată n-am fi putut citi despre acest oraş, dacă evanghelia nu s-ar fi predicat acolo, aducând sufletele la mântuire.

Pavel îi salută acum pe sfinţi cu frumosul salut: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos. Nici o altă alăturare de cuvinte nu ar putea exprima mai plenar binecuvântările aduse de creştinism decât formula: har şi pace.

Har era un salut destul de răspândit în lumea elenă, după cum pace era un salut obişnuit la evrei, ambele cuvinte fiind folosite atât la întâlnire, cât şi la despărţire. Harul ni-L înfăţişează pe Dumnezeu coborându-se la nivelul omenirii păcătoase şi pierdute, cu nesfârşită iubire şi compasiune iar pacea rezumă toate rezultatele vieţii unei persoane, atunci când aceasta acceptă harul lui Dumnezeu, ca dar fără plată. R. J. Little spune: „Harul poate însemna multe lucruri, fiind aidoma unui cec în alb. Pacea este negreşit o componentă a moştenirii creştinului, pe care nu trebuie să-l lăsăm pe Satan să ne-o răpească."

Semnificativă este şi topica: întâi este harul, apoi pacea. Dacă Dumnezeu n-ar fi luat iniţiativa, acţionând sub impulsul iubirii şi îndurării Sale faţă de noi, am zăcea şi azi în păcatele noastre. Dar slavă Lui, că a avut această iniţiativă, trimiţându-L pe Fiul Lui să moară pentru noi, drept care acum putem avea pace cu Dumnezeu, pace cu semenii noştri şi pacea lui Dumnezeu în sufletele noastre. Dar de îndată ce am făcut această afirmaţie, ne dăm seama cât de ne-adecvate sunt cuvintele noastre pentru a putea defini suficient profunda realitate pe care o exprimă ele.