Învăţătorii falşi recurg la versetul 15 (în special în versiunea KJV) pentru a susţine că Domnul Isus ar fi o fiinţă creată. De obicei însă învăţăturile eronate pot fi combătute chiar cu textele din Scriptură invocate de adepţii cultelor deraiate, cum se întâmplă şi în cazul de faţă. Versetul 16 afirmă concludent că Domnul Isus nu este o creatură, ci însuşi Creatorul. În versetul acesta aflăm că toate lucrurile - întregul univers al lucrurilor - au fost create nu numai de El, ci şi prin El şi pentru El. Fiecare din aceste prepoziţii transmite un alt gând.
Mai întâi, citim că de El au fost create toate lucrurile - ideea ce decurge de aici fiind că puterea de a crea era în Fiinţa Sa. El a fost arhitectul. Mai jos, în acelaşi verset, aflăm că toate lucrurile au fost create prin El - adică El a fost agentul în procesul creaţiei. El a fost Persoana Dumnezeirii prin care s-a săvârşit actul creaţiei. În plus, toate lucrurile au fost create pentru El. El este Cel pentru care au fost create toate lucrurile - însuşi ţelul creaţiei.
Pavel se străduieşte să sublinieze că toate lucrurile au fost create prin Cristos, fie lucrurile din cer, fie lucrurile de pe pământ. Aceste cuvinte nu mai lasă nimănui vreo portiţă să afirme că deşi El a creat unele lucruri, El însuşi ar fi fost creat, iniţial.
Apoi apostolul afirmă că creaţia Domnului a cuprins lucruri văzute şi nevăzute. Termenul văzute (sau „vizibile”) nu necesită nici o explicaţie. În schimb, Pavel a fost conştient că termenul nevăzute (sau „invizibile”) va stârni curiozitatea noastră, ceea ce l-a determinat să procedeze la o defalcare a sensurilor termenului. Aşadar, între lucrurile invizibile figurează tronurile, stăpânirile, principalităţile şi puterile. Noi credem că aceşti termeni se referă la fiinţe îngereşti, deşi nu putem face distincţie între diversele ranguri ale acestor fiinţe inteligente.
Gnosticii susţineau că există diferite ranguri sau categorii de fiinţe spirituale, de la Dumnezeu la materie şi că Cristos ar aparţine uneia din aceste categorii. Pe de altă parte, Martorii lui Iehova afirmă că înainte de a fi venit în lume, Domnul ar fi fost un înger creat, şi anume chiar arhanghelul Mihail! În acest verset însă Pavel combate viguros aceste idei absurde, afirmând în termenii cei mai clari cu putinţă că Domnul Isus Cristos este Creatorul îngerilor - de fapt, al tuturor fiinţelor, fie văzute, fie nevăzute.