Mulţumind din acest verset se referă la coloseni, nu la Pavel (în original verbul este la plural). Pavel se roagă ca ei să fie nu doar întăriţi în toate privinţele, ci şi să aibă un duh de mulţumire, pentru ca niciodată să nu înceteze să-şi exprime recunoştinţa faţă de Tatăl, care i-a învrednicit să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină.
Ca fii ai lui Adam, noi nu eram potriviţi să ne bucurăm de gloriile cerului. De fapt, dacă ar fi posibil ca oamenii ne-mântuiţi să fie duşi în cer, ei nu s-ar simţi bine acolo, ci ar fi cuprinşi de cea mai adâncă mizerie. Ca să poţi aprecia cerul trebuie să fii potrivit pentru el. Chiar şi noi, credincioşii în Domnul Isus, nu suntem potriviţi pentru cer prin noi înşine. Singura nădejde de slavă pe care o avem acum se găseşte în Persoana Domnului Isus Cristos:
Mă reazem pe meritele Sale, Alt reazem n-am,
Nici chiar în locurile cereşti, În ţara lui Emanuel.
Anne Ross Cousin
Când Dumnezeu îl mântuieşte pe cineva, imediat îl înzestrează cu caracterul adecvat pentru cer. Acest caracter adecvat este chiar Cristos. Nimic nu mai poate fi adăugat la a-ceastă desăvârşire. Nici măcar o viaţă întreagă de ascultare şi de slujire aici pe pământ nu-l va putea face pe cineva să fie mai potrivit, mai adecvat pentru cer decât în ziua când a fost mântuit. Nădejdea noastră de slavă se găseşte în sângele Lui. În timp ce moştenirea este în lumină şi „pusă deoparte în cer", noi, credincioşii avem aici pe pământ Duhul Sfânt ca „garanţie a moştenirii noastre." Prin urmare, ne bucurăm, gândindu-ne la ce ne aşteaptă în viitor, în timp ce încă de pe acum ne bucurăm de „pârga Duhului."