Între versetul 10 şi 9 există o foarte importantă legătură. De ce voia apostolul Pavel să fie colosenii umpluţi cu cunoaşterea voii lui Dumnezeu? Pentru ca ei să devină oare predicatori străluciţi sau învăţători senzaţionali? Ca să atragă după ei mulţimi mari de adepţi, cum făceau gnosticii? Nicidecum! Adevărata înţelepciune şi pricepere duhovnicească are menirea de a-i învrednici pe creştini să umble într-un chip vrednic de Domnul, să-I fie plăcuţi în orice lucru. Găsim aici o lecţie importantă despre călăuzire. Dumnezeu nu ne descoperă voia Sa pentru a ne satisface curiozitatea, după cum nu o face pentru a ne gâdila ambiţia sau orgoliul. Mai degrabă, Domnul ne arată voia Sa pentru viaţa noastră pentru ca noi să-I fim plăcuţi în tot ceea ce facem.

Aducând rod în tot felul de fapte bune. Iată o utilă atenţionare că deşi nu suntem mântuiţi prin faptele bune, negreşit suntem însă mântuiţi pentru a face fapte bune. Uneori avem tendinţa ca prin sublinierea totalei nevrednicii şi ineficacităţi a faptelor bune de a mântui sufletul să creăm impresia că creştinii nu cred în valoarea sau necesitatea faptelor bune. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr decât o atare interpretare trunchiată! Aflăm de la Efeseni 2:10 că: „noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele." Şi iarăşi la Tit 3:8, Pavel îi scrie lui Tit: „Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să stărui cu tărie asupra acestor lucruri, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune".

Pavel nu dorea doar ca ei să aducă roadă în orice lucrare bună, ci şi să crească în cunoaşterea lui Dumnezeu. Cum se realizează acest lucru? Mai întâi de toate, se face prin studierea consecventă şi atentă a cuvântului lui Dumnezeu. Apoi se capătă prin ascultarea de învăţăturile Sale, slujindu-L cu credincioşie - acest element din urmă fiind un gând foarte proeminent aici. Pe măsură ce facem aceste lucruri, suntem aduşi la o stare de cunoaştere mai deplină a Domnului. „Atunci vom cunoaşte, dacă vom persevera în cunoaşterea Domnului" (Osea 6:3, KJV).

Observaţi repetarea cuvintelor care se referă la cunoaştere în capitolul 1 şi modul în care fiecare menţionare nouă a lor ne transmite un gând şi mai profund. în versetul 6, ei „au cunoscut harul lui Dumnezeu." În versetul 9, ei aveau deja „cunoaşterea voii Sale", pentru ca în versetul 10 să ni se spună că ei „creşteau în cunoaşterea lui Dumnezeu". Am putea spune că prima cunoaştere se referă la mântuire, a doua la studierea Scripturilor iar a treia la slujirea şi la trăirea vieţii creştine. Doctrina sau învăţătura sănătoasă trebuie să conducă neapărat la o purtare corespunzătoare, care se va exprima prin slujirea şi ascultarea noastră de Domnul.