Adresându-se în continuare fiicelor Ierusalimului, Sulamita rosteşte cuvintele ce formează mesajul cheie al cărţii, conform căruia exista un timp anumit pentru dragoste; nefiind indicat ca ea să fie trezită prin mijloace carnale (cum încerca regele să facă). Ea le jură, pe cerboaice, pe gazelele de pe câmp, să nu trezească dragostea până nu-i va fi voia! Cu alte cuvinte, „dragostea nu e un bun ce se poate cumpăra sau obţine cu forţa; nu te poţi preface că iubeşti. Dragostea este spontană; este un bun ce se dăruieşte de bună voie, cu sinceritate. Dacă Israelul ar fi respectat acest principiu de bază, nu ar fi fost necredincios faţă de Iehova.