Sulamita nu e impresionată de cuvintele de laudă ale regelui la adresa frumuseţii ei, deoarece gândul îi stă doar la iubitul ei. Când regele stă la masă, ea are propria ei sursă de mireasmă: un săculeţ cu nard păstrat ca amintire de la păstorul ei iubit. El este pentru ea ca ciorchinele de ienupăr în viile din En Ghedi.