Căminul creștin - Capitolul 8

Căminul creștin - Capitolul 8

Robi şi stăpâni

După ce ne-am ocupat cu poziţia bărbatului şi a femeii, a tatălui şi a mamei şi a copiilor în casa creştină, ne-a mai rămas să vorbim despre poziţia robilor şi a stăpânilor. Putem să tratăm pe scurt această temă, deoarece astfel de situaţii au devenit foarte rare. Relaţia dintre stăpân şi rob nu este fără importanţă şi trebuie să fie pentru onoarea lui Dumnezeu, în concordanţă cu întreaga mărturie a casei creştine.

Robii

„Robilor, ascultaţi în toate de stăpânii voştri pământeşti, slujind nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei care caută să placă oamenilor, ci în simplitate de inimă, temându-vă de Domnul. Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi Domnului Hristos!“ (Coloseni 3.22-24). Aceste versete îndreaptă privirea robului spre Domnul Isus, pentru care se face slujba respectivă şi care va răsplăti fiecare slujbă făcută în credincioşie. Astfel, o lucrare, chiar dacă pare modestă şi neimportantă, este ridicată din poziţia ei măruntă la valoarea unei lucrări pentru Domnul Isus Hristos. Dacă ochii celui care slujeşte sunt îndreptaţi spre Domnul, trebuie să se gândească mai ales că Domnul Isus Hristos este exemplul său desăvârşit pentru orice lucrare pe care trebuie să o efectueze ca şi slujitor. Domnul Însuşi a fost Robul desăvârşit: „S-a golit pe Sine Însuşi, luând chip de rob“ (Filipeni 2.7). El „n-a venit ca să i se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Marcu 10.45). Robul creştin este chemat să înveţe zilnic de la Domnul Isus şi să arate în fiecare zi caracterul Robului desăvârşit şi aceasta spre slava lui Dumnezeu. Evanghelia după Marcu ni-L arată în mod deosebit pe Hristos ca slujitor. Cercetarea acestei Evanghelii ar trebui să fie de un interes special şi un câştig pentru fiecare slujitor creştin, pentru că, până la urmă, noi toţi suntem robi ai Domnului şi Învăţătorului nostru. „Robii să fie supuşi stăpânilor lor, să fie plăcuţi în toate, necontrazicând, nefurând, ci arătând toată buna credincioşie, ca în toate să împodobească învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor“ (Tit 2.9-10).

Ascultarea, supunerea şi credincioşia sunt premisele, care trebuie să se găsească la orice rob bun, aşa cum subliniază apostolul Pavel în îndemnul său. Aceste caractere au fost găsite în chip desăvârşit în Hristos, Robul desăvârşit. Fiecare rob creştin prin comportarea sa şi prin lucrul său care-l face să fie o mărturie de supunere faţă de învăţătura lui Dumnezeu. Prin umblarea curată şi râvna în slujire, el practică în mod clar învăţătura Mântuitorului său. Astfel de caractere vorbesc „o limbă“ pe înţelesul oricui şi ele au o forţă de pătrundere mult mai mare decât cea mai lungă predică. Astfel, un slujitor fidel, în poziţia sa supusă, poate fi o mărturie pentru Mântuitorul său, ca şi cel mai bun predicator.

„Toţi câţi sunt robi sub jug să-i socotească pe stăpânii lor vrednici de toată onoarea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie hulite. Şi cei care au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască pentru că sunt fraţi; ci mai mult să le slujească, pentru că cei care au parte de buna lor lucrare sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă-i şi îndeamnă-i acestea“ (1 Timotei 6.1-2).

Slujitorii stăpânilor necredincioşi să se poarte în chip cuviincios şi să nu se ridice peste stăpânii lor, ca nu cumva în felul acesta Numele lui Dumnezeu să fie vorbit de rău de către stăpânii necredincioşi. Acei slujitori care au stăpâni credincioşi, să nu se înalţe sau să stea pe acelaşi nivel şi să-i dispreţuiască. Mai degrabă să se supună lor ca fraţi fideli şi iubiţi şi să-i cinstească. Postura noastră în Adunarea lui Dumnezeu nu are voie să fie amestecată cu starea socială din această lume. În Adunarea lui Dumnezeu, toţi credincioşii sunt fraţi şi mădulare ale aceluiaşi Trup, pe când în lume sunt diferite ranguri, care trebuie respectate în lumina Scripturii.

Stăpânii

„Stăpânilor, daţi robilor ce este drept şi corect, ştiind că şi voi aveţi un Stăpân în ceruri“ (Coloseni 4.1). Stăpânii credincioşi trebuie să se gândească întotdeauna că şi ei au un Stăpân în cer şi că sunt răspunzători faţă de El pentru slujba pe care o au ca stăpâni. Ei trebuie să se comporte cu robii lor, aşa cum Se comportă Stăpânul ceresc cu ei. Domnia Sa trebuie să fie întotdeauna vie în conştiinţă, dar inima să simtă zilnic bunătatea, blândeţea şi harul Său. Stăpânul ceresc nu este aspru şi dur, deci nici stăpânul creştin să nu fie aşa. Stăpânul credincios trebuie să reflecte modul de a fi al Domnului său ceresc, care este lumină şi dragoste, să-i întâmpine pe supuşii săi cu dreptate şi amabilitate şi să le dea ceea ce le revine. Dacă va proceda în felul acesta, toată casa lui va fi luminată de o lampă care luminează pe toţi cei ce sunt în casă (Matei 5.15).

În Efeseni 6.9, stăpânii sunt avertizaţi să nu ameninţe. Această avertizare avea o importanţă vitală în era sclavagismului, dar ea este importantă şi astăzi pentru stăpâni într-un timp de libertate exterioară. Ameninţarea şi vorbele grele nu sunt deloc potrivite pentru un copil al lui Dumnezeu, care este milos, corect şi plin de dragoste. Dacă stăpânul pământesc îşi ridică mereu ochii spre Stăpânul ceresc, atunci slujitorii săi vor auzi mereu cuvinte prietenoase şi oneste.

Ce tablou frumos vedem în Rut 2.4 despre relaţiile bune dintre stăpân, Boaz şi robii săi, secerătorii! La sosirea sa pe câmp, el îşi salută robii cu cuvintele: „Domnul să fie cu voi“, iar ei răspund: „Domnul să te binecuvânteze“. Boaz este o pildă frumoasă a lui Hristos. Epistola lui Pavel către Filimon este o mare învăţătură pentru stăpânii credincioşi. Ea ne arată cum comportamentul lor este dominat mereu de Duhul lui Hristos chiar şi faţă de un slujitor nefolositor.

Niciodată stăpânii să nu aibă în vedere numai norma de lucru a slujitorilor, ci să fie mai întâi de toate preocupaţi să le câştige simpatia. Un credincios a fost întrebat odată la câte inimi dă de lucru în slujbele sale. O astfel de întrebare este neobişnuită, dovedită fiind şi de faptul că de obicei ne gândim mai degrabă la mâinile, decât la inimile muncitorilor.