Dar o doctrină necurată fusese tolerată în sânul adunării, consecinţa fiind faptul că imoralitatea şi idolatria au ajuns să fie practicate în mijlocul ei. Biserica permisese unei prorocite auto-proclamate, pe nume Izabela (textul majoritar: „soţia (sau femeia) ta Izabela") să-i conducă pe slujitorii lui Dumnezeu la păcat. După cum Izabela din Vechiul Testament stricase poporul lui Dumnezeu prin desfrâu şi idolatrie, tot aşa această femeie propovăduia că este permis creştinilor să se angajeze în aceste practici, fără ca prin aceasta ei să păcătuiască. Poate că îi încuraja pe credincioşi să-intre în breslele din Tiatira, chiar dacă prin asta ei trebuiau să dea cinste zeului sau zeiţei acestei bresle, participând la festivităţile în cadrul cărora se aduceau alimente jertfite idolilor. Negreşit ea îşi justifica acest act de compromis cu lumea pe temeiul faptului că asta ar fi adus propăşire cauzei bisericii.