Aceste scrisori către cele şapte adunări din Asia descriu, în tot atâtea tablouri succesive, istoria creştinătăţii responsabile. Domnul Se prezintă fiecăreia dintre aceste biserici, face un inventar exact a ceea ce găseşte … şi a ceea ce nu găseşte, dă îndemnuri şi promite răsplătirea Sa celui care învinge.La Efes, aparent totul mergea cât se poate de bine (v. 2, 3). Domnul însă priveşte la inimă (Ieremia 2.2). Din nefericire, nu vede acolo răspunsul la propria Sa dragoste; El a încetat să mai ocupe acolo primul loc. Ori, dacă un râu este «tăiat» de la izvorul său, oamenii situaţi pe malurile râului la vărsare nu vor remarca imediat. Cât timp apa se scurge, malurile rămân tot verzi; şi, pentru câtva timp, se va putea vedea acolo aceeaşi animaţie… Dragi prieteni, să ne întrebăm ce este nu cu zelul nostru, ci cu afecţiunile noastre faţă de Hristos. Pentru a frâna acest declin, Domnul cel credincios va recurge la un remediu ciudat: încercarea. Lasă frâu liber puterii lui Satan.După Efes (binevoitor) urmează Smirna, care semnifică „amărăciune“. Aceasta a fost perioada martirilor sub cruzii împăraţi romani (în secolele 2 şi 3), când, în arene, înaintea fiarelor sălbatice, creştinii „Smirnei“ au avut ocazia să-şi arate dragostea pentru Mântuitorul lor printr-o credincioşie până la moarte.
Apocalipsa 2:1-11 - Jean Koechlin

- Apocalipsa 1:1-11 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 1:12-20 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 2:11-29 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 3:1-13 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 3:14-22 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 4:1-11 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 5:1-14 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 6:1-17 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 7:1-17 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 8:1-13 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 9:1-21 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 10:1-11:13 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 11:4-19 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 12:1-17 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 12:18-13:18 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 14:1-13 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 14:14-15:8 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 16:1-21 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 17:1-18 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 18:1-13 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 18:14-24 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 19:1-16 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 19:17-20:6 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 20:7-15 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 21:1-8 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 21:9-27 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 22:1-9 - Jean Koechlin
- Apocalipsa 22:10-21 - Jean Koechlin