Ioan era în Duhul, adică umbla într-o părtăşie neumbrită cu El, fiind astfel în postura de a putea primi comunicaţii divine. Asta ne aminteşte că pentru ca cineva să audă, trebuie să fie aproape. „Secretul Domnului este cu cei care se tem de El" (Psalmul 25:14). Faptul s-a petrecut în ziua Domnului, adică in prima zi a săptămânii, ziua în care a avut loc învierea lui Cristos, ziua în care S-a arătat după aceea de două ori ucenicilor Săi şi ziua în care a coborât Duhul, la Rusalii. Ucenicii s-au adunat să frângă pâinea în Ziua Domnului iar Pavel i-a îndrumat pe corinteni să facă o colectă în prima zi a săptămânii. Unii cred că Ioan se referă la timpul judecăţii despre care scrie în această carte, dar sintagma este foarte diferită în original („Ziua Domnului" este he hemera tou Kuriou în greacă; „Ziua Domnului" (textual: „domnească") este „he Kuriake hemera" (de unde şi termenul anglo-saxon „kirk, church").
Deodată Ioan a auzit în spatele lui cu claritatea, volumul şi tonul unei trâmbiţe.