Dumnezeu îi invită, cu ironie, să continue să se închine la idolii lor, să aducă mai departe jertfe la Betel. El nu avea nimic de a face cu toate acestea. Ei deja suferiseră de foame, neavând destulă pâine (v. 6), de secetă (v. 7, 8), de rugină în grâu şi de tăciune, de grindine şi de prăpădul lăcustelor (v. 9), fiind loviţi de catastrofe (v. 11). Întrucât nici unul din aceste lucruri nu a reuşit să-i înduplece să se pocăiască, acum a sosit timpul ca Israel să se pregătească să-L întâmpine pe Dumnezeu însuşi - Domnul Dumnezeul oştirilor. Versetul 12 nu este un mesaj de chemare al evangheliei, ci mai degrabă unul de judecată! (Dar, aplicând aceste versete în predicarea noastră, constatăm că ele pot constitui un puternic avertisment în evanghelizare. Astfel evanghelistul D. L. Moody a găsit „patru lucruri în acest text: -
a. Există un singur Dumnezeu,
b. Noi suntem răspunzători în faţa Lui.
c. Va trebui să ne întâlnim cu El.
d. Trebuie să ne pregătim în vederea acestei întâlniri)