I. Israel (2:6-16)

Până în acest punct locuitorii Israelului au aplaudat condamnările rostite de Amos. Dar de îndată ce el începe să se ocupe de ei, entuziasmul lor se transformă în vrăjmăşie. Israel urma să fie pedepsit pentru faptul că locuitorii săi i-au asuprit pe cei drepţi şi săraci, săvârşind o mulţime de fapte reprobabile, de o cumplită imoralitate. Ei au păstrat peste noapte hainele date zălog, (O haină dată ca zălog, garantând plata unei datorii, nu avea voie să fie păstrată peste noapte, întrucât putea fi singura îmbrăcăminte cu care să se acopere o persoană săracă (Deuteronom 24:12, 13)) şi s-au îmbătat în templu cu vin cumpărat cu bani obţinuţi de pe urma extorcării şi a mituirii.