Atât de important a fost acest lucru pentru Ioan încât el a putut afirma: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr." Poate că cei mai mulţi dintre noi credem că a câştiga suflete este cea mai mare bucurie din viaţa creştinului şi, într-adevăr, este minunat să vedem bărbaţi şi femei strămutaţi din împărăţia întunericului în împărăţia Fiului iubirii Sale. Dar cine poate cântări durerea de a-i vedea pe cei ce au mărturisit odată că sunt mântuiţi, revenind acum la fostul lor fel de trai? Este ca scroafa ce s-a tăvălit din nou în noroi şi ca câinele ce a revenit la ceea ce a vomitat. Pe de altă parte, ce mare bucurie este să vedem copiii noştri în credinţă înaintând în Domnul, din har în har. Din nou, aceasta subliniază importanţa continuării lucrului cu cei ce au făcut primul pas, răspunzând la apelurile din cadrul evanghelizărilor noastre.