La prima vedere s-ar părea că Pavel se laudă în acest verset. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, ideea subliniată nefiind aceea că a luptat o luptă oarecare, ci mai degrabă că a luptat şi încă lupta lupta cea bună, adică lupta credinţei. El îşi cheltuise energiile în concursul cel bun.
Luptă nu înseamnă aici neapărat situaţie combatantă, ci, mai degrabă, o întrecere de atletism.
Chiar pe când scria aceste cuvinte, el îşi dădea seama că epuizanta cursă era pe terminate. El a alergat bine în cursa ce i-a stat înainte, acum fiind aproape de linia de sosire, pe care o şi vedea deja.
Apoi Pavel a păzit credinţa. Asta înseamnă nu numai că Pavel însuşi a continuat să creadă şi să asculte de marile doctrine ale credinţei creştine, ci şi aceea că, în calitate de ispravnic, el a păzit doctrina ce i s-a încredinţat şi a transmis-o mai departe, în toată puritatea ei iniţială.