Lui Timotei i se spune să nu-i fie ruşine. În versetul 12, Pavel afirmă că lui nu-i este ruşine. În fine, în versetul 16, citim că lui Onisifor nu-i era ruşine. Predicarea evangheliei era un delict pe vremea aceea. Cei ce căutau să-L mărturisească în public pe Domnul şi Mântuitorul lor erau prigoniţi. Timotei nu trebuie însă să se lase înfricat de aceste prigoane. Lui nu trebuie să-i fie ruşine de evanghelie, chiar dacă ea presupune suferinţă, după cum nu trebuie să-i fie ruşine de apostolul Pavel, care se află în închisoare. În acest punct, unii creştini îi întorseseră deja spatele, negreşit de teama ca nu cumva solidarizarea lor cu el să le aducă persecuţii şi chiar moartea.
Timotei este îndemnat să-şi ia partea la suferinţele care însoţesc evanghelia şi să le îndure prin puterea lui Dumnezeu. Să nu încerce să evite ocara ce le-ar putea însoţi, ci să îndure alături de Pavel această umilire.