Deşi era confruntat cu perspectiva martirajului, Pavel şi-a găsit timp să-i amintească lui Timotei că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică sau de laşitate. Nu e timpul să ne lăsăm timoraţi sau intimidaţi.
Ci Dumnezeu ne-a dat un duh de putere. Avem la dispoziţia noastră tărie nelimitată. Prin învrednicirea Duhului Sfânt, credinciosul poate sluji cu vitejie, poate îndura, poate suferi biruitor şi, dacă trebuie, poate muri glorios.
Dumnezeu ne-a dat şi un duh de dragoste. Dragostea noastră pentru Dumnezeu este cea care alungă frica, făcându-ne să fim dispuşi să ne dăruim lui Cristos, pe de-a-ntregul, oricât ne-ar costa acest lucru. Dragostea noastră pentru semenii noştri este aceea care ne face să fim dispuşi să îndurăm tot felul de persecuţii, la care să răspundem întotdeauna cu bunătate.
În fine, Dumnezeu ne-a dăruit un duh de minte sănătoasă sau de disciplină. Cuvintele minte sănătoasă nu transmit integral ideea cuprinsă în acest verset, sugerând mai degrabă că creştinul trebuie să fie totdeauna sănătos la minte, fără să aibă crize nervoase sau alte tulburări psihice. Versetul acesta a fost adesea supus unor interpretări greşite, din care s-a formulat învăţătura potrivit căreia creştinul care trăieşte aproape de Domnul nu ar putea fi afectat niciodată de tulburări psihice. Dar această învăţătură e lipsită de temei biblic, pentru că multe boli psihice se datorează unor carenţe moştenite, în timp ce altele pot surveni în urma altei condiţii fizice ce nu are nici o legătură cu viaţa spirituală a acelei persoane.
Ceea ce ne învaţă versetul de faţă este că Dumnezeu ne-a dat un duh de stăpânire de sine. Cu alte cuvinte, trebuie să fim circumspecţi, să chibzuim bine înainte de a întreprinde o acţiune, evitând să ne pripim sau să acţionăm impulsiv şi nechibzuit. Indiferent cât de ostile ar fi împrejurările în care ne aflăm, suntem chemaţi să cumpănim bine lucrurile, procedând cu multă băgare de seamă.