Ce mişcată trebuie să fi fost inima lui Timotei când a citit aceste cuvinte! După cum se exprimă Moule, apostolul Pavel era cuprins de „dorul" de a-l revedea. Asistăm aici la o expresie de neasemuită dragoste şi preţuire pentru tânărul său colaborator, care subliniază cu elocvenţă gingăşia, tandreţea şi smerenia lui Pavel.
Poate că la ultima lor despărţire Timotei va fi izbucnit în lacrimi de întristare, care vor fi avut o profundă înrâurire asupra lui Pavel. Hiebert crede că acest moment a survenit atunci când poliţia sau ostaşii romani „l-au smuls" pe Pavel de lângă Timotei - clipă de neuitat pentru Pavel, care acum îşi exprimă dorul nespus de a putea fi din nou alături de Timotei, pentru a se umple de bucurie. Nu găsim la Pavel nici o dojana pentru lacrimile vărsate de Timotei, nimic care să sugereze că le-ar fi considerat un gest „nebărbătesc" sau că în creştinism nu ar fi loc pentru emoţii. J, H. Jowett avea obiceiul să spună: „Inimile lipsite de lacrimi nu vor putea fi nicicând vestitoare ale pasiunii. Când inima noastră nu mai simte durerea, vom înceta de a mai fi slujitorii pasiunii."