Gândindu-se la norii negri ce se adunau deasupra bisericii, Pavel îşi aduce aminte cum creştinii din Asia l-au părăsit. Întrucât chiar pe când scria Pavel această scrisoare, Timotei se afla, după câte se pare, la Efes, ştia prea bine la ce se referă apostolul.
Se pare că creştinii din Asia au întrerupt legăturile cu Pavel, când au aflat că a fost arestat şi întemniţat. Ei l-au părăsit chiar atunci când el avea mai mare trebuinţă de ei. Probabil că au făcut-o din raţiuni de ordin personal, temându-se să nu păţească şi ei la fel. Guvernul roman urmărea depistarea tuturor celor care propagau credinţa creştină. Apostolul Pavel era unul din cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai creştinismului. Prin urmare, oricine ar fi încercat să ia legătura cu el risca să fie încondeiat imediat ca adept al cauzei sale.
Nici nu se afirmă, nici nu se lasă să se înţeleagă că aceşti creştini L-ar fi părăsit pe Domnul sau biserica. Totuşi a fost un act de laşitate şi necredincioşie să-l părăsească pe Pavel în ceasul încercării sale.
Poate că Figel şi Ermogen erau lideri ai mişcării ce milita pentru desolidarizarea de Pavel. În orice caz, ei şi-au atras ruşine şi dezaprobare veşnică pentru refuzul lor de a purta ocara lui Cristos alături de robul Său. Guy King comentează că: „numele urâte n-aveau cum să şi le schimbe, dar caracterul urât şi l-ar fi putut drege întrucâtva."