Întemniţarea lui Pavel s-a datorat tocmai faptului că şi-a îndeplinit cu credincioşie misiunea! El nu a şovăit să vestească adevărul lui Dumnezeu; nici o teamă pentru siguranţa lui personală nu a reuşit să-i închidă buzele. Deşi Pavel nu s-a bucurat de certitudinea că va fi nevătămat, totuşi El a fost pe deplin încrezător cu privire la Cel în care a crezut. Deşi Roma părea că va reuşi să-l dea la moarte pe apostol, oamenii nu-L puteau atinge pe Domnul Său. Pavel ştia că Cel în care s-a încrezut are putere. Are putere pentru ce?
Are putere să păzească ce I-am încredinţat, până în ziua aceea. Comentatorii sunt împărţiţi aici în opinia lor cu privire la sensul avut în vedere de apostol. Unii cred că Pavel s-a referit la mântuirea sufletului său. Alţii cred că se referă la evanghelie. Cu alte cuvinte, chiar dacă apostolul Pavel va fi dat la moarte, evanghelia nu va fi stăvilită. Dimpotrivă, cu cât i se vor împotrivi mai mult oamenii, cu atât ea va propăşi mai mult.
Cel mai nimerit mi se pare să luăm sintagma în sensul ei cel mai larg. Pavel era încredinţat că situaţia sa se afla în mâinile cele mai bune. Deşi era confruntat cu moartea, nu-l încercau sentimente de nesiguranţă. Isus Cristos era Domnul său Atotputernic. Or, la El nu poate exista înfrângere sau eşec. Nu avea, prin urmare, de ce să se teamă. Mântuirea lui Pavel era asigurată, după cum tot atât de certă era şi victoria finală a slujirii sale pentru Cristos aici pe pământ.
Ziua aceea este sintagma preferată a lui Pavel, referindu-se la venirea Domnului Isus Cristos şi în special la Scaunul de Judecată al lui Cristos, când se va trece în revistă slujirea noastră pentru El şi când Dumnezeu va răsplăti cu bunătatea Lui credincioşia oamenilor.