Pare limpede că unii dintre sfinţii de la Tesaionic au încetat să mai lucreze şi să-şi câştige existenţa, pe motiv că aşteptau cu înfrigurare venirea Domnului. Pavel nu recomandă această metodă de trăire ca pe o atitudine spirituală, ci, dimpotrivă, ne dă instrucţiuni precise cu privire la modul în care trebuie trataţi aceşti fraţi.
Instrucţiunile sale sunt prezentate sub forma unei porunci de a se feri de orice frate care trăieşte în neorânduială, adică de cel care nu ţine pasul cu ceilalţi, ci refuză să lucreze şi trăieşte pe spinarea altora (vezi versetele 10,11). Credincioşii trebuie să manifeste dezaprobarea faţă de un astfel de frate, refuzând să aibă legături sociale cu el. Ofensa comisă de acest frate nu este însă suficientă pentru a justifica excluderea din biserică.
Tradiţia pe care au primit-o tesalonicenii de la Pavel a fost cea de hărnicie neobosită, muncă susţinută şi obiceiul său de a se întreţine singur.