Trebuie să ne fie limpede că Răpirea nu este totuna cu Ziua Domnului. Tesalonicenii nu se îngrijorau că Domnul ar fi venit deja, căci ei ştiau că nu a venit. Dar ei se îngrijorau ca nu cumva Ziua Domnului să fi început. Intensele prigoane îndurate de ei i-au făcut să creadă că se află deja în Marea Strâmtorare - prima etapă a Zilei Domnului.

Circulau tot felul de zvonuri, că însuşi Pavel ar fi spus că Ziua Domnului a şi sosit deja. Dar, ca mai toate zvonurile, erau denaturate. Potrivit versiunii răspândite de unii, Pavel ar fi primit informaţia aceasta prin duh, adică printr-o revelaţie specială. Alţii afirmau însă că vestea ar fi parvenit prin cuvânt, adică faptul că apostolul ar fi propovăduit în public că Marea Strâmtorare a şi început deja.

Cei mai mulţi cred că cuvintele: prin scrisoare ca venind de la noi se referă la o scrisoare măsluită să pară că ar fi fost expediată de Pavel, în care el ar fi spus că Ziua Domnului a început. Sintagma: ca venind de la noi trebuie asociată probabil cu termenii: duh, cuvânt şi scrisoare. Nici una din aceste surse nu era vrednică de încredere.

Conform versiunilor K.JV şi NKJV (care urmează îndeaproape textul majorităţii manuscriselor), sfinţii se temeau că ziua lui Cristos a venit. Ziua lui Cristos şi alte sintagme asemănătoare ne îndreaptă privirile spre Răpire şi spre Scaunul de Judecată al lui Cristos (1Corinteni 1:8;1Corinteni5:5;2Corinteni 1:14;Filipeni 1:6,10;Filipeni2:15,16).

Dar tesalonicenii nu se temeau că Ziua lui Cristos era aproape, pentru că asta ar fi însemnat uşurarea de suferinţele lor. Cei mai mulţi pre-tribulaţionişti preferă textul ediţiei RV: „ziua Domnului este acum prezentă."

„Domnul" (Kurios) este varianta critică. Varianta tradiţională Cristos din ediţia KJV şi NKJV nu este (ca alteori) slab sprijinită; aici este varianta majoritară. Unii învăţaţi cred că sintagma: „Ziua lui Cristos" se referă la perioada finală de prigoane, care nu poate începe decât după ce a fost descoperit omul păcatului. Unii dintre tesaloniceni credeau, eronat, că această perioadă a şi început. Legând această perioadă de un eveniment situat după Răpire, Pavel infirmă convingător această idee.

Cititorii scrisorii lui Pavel se temeau că mânia Zilei lui Dumnezeu a început.