Ei vor fi pedepsiţi. Un dumnezeu care nu pedepseşte păcatul nu este dumnezeu. Ideea potrivit căreia un Dumnezeu al iubirii nu poate pedepsi păcatul trece cu vederea cealaltă latură a caracterului Său: faptul că Dumnezeu mai este şi sfânt şi că trebuie să împlinească cerinţele drepte ale moralei.

Natura pedepsei este definită aici drept: distrugere veşnică. Termenul tradus prin „veşnică" sau „eternă" (aionios) e folosit de şaptezeci de ori în Noul Testament. De trei ori are sensul de „perioade de timp cu durată limitată" (Romani 16:25;2Timotei 1:9;Tit 1:2). În celelalte cazuri, el înseamnă etern sau fără sfârşit. La Romani 16:26 e folosit pentru a reda sensul existenţei nelimitate a lui Dumnezeu.

Distrugerea (sau pierzarea) nu înseamnă anihilare, ci pierderea bunăstării sau ruinarea în ce priveşte scopul existenţei. Burdufurile de vin descrise de Domnul la Luca 5:37 au fost „distruse" (termenul din greacă are aceeaşi rădăcină ca cea din textul actual). Ele nu au încetat să existe, ci au fost stricate, nemaiputând fi de folos.

Pasajul acesta e citat adesea de adepţii teoriei post-tribulaţioniste în sprijinul poziţiei adoptate de ei. Astfel ei susţin că credincioşii nu vor obţine odihnă şi că prigonitorii lor nu vor fi pedepsiţi până când nu se va întoarce Cristos să domnească, acest moment fiind în concepţia lor la sfârşitul Marii Strâmtorări. Prin urmare, spun ei, nădejdea credincioşilor este în Răpirea post-tribulaţionistă, adică cea care va avea loc după Marea Strâmtorare.

Dar ei au scăpat din vedere faptul că tesalonicenii cărora le-a fost scrisă această epistolă au murit cu toţii, bucurându-se deja de odihna lor cu Domnul în cer. Tot aşa, prigonitorii lor au murit şi ei, cu toţii, suferind deja în Hades.

Atunci de ce pare Pavel să spună că aceste condiţii nu vor avea loc până la revenirea lui Cristos cu putere şi mare slavă? Motivul este că atunci se vor manifesta pe faţă aceste condiţii lumii întregi. Atunci va vedea lumea că tesalonicenii au avut dreptate şi că prigonitorii lor au greşit. Sfinţii vor fi văzuţi bucurându-se de odihnă, când se va întoarce Cristos în slavă. Distrugerea duşmanilor de către Domnul la sfârşitul Marii Strâmtorări va fi o demonstraţie publică a pierzării tuturor celor care i-au necăjit şi chinuit pe oamenii lui Dumnezeu în toate timpurile.

E bine să ne amintim aici că venirea lui Cristos pentru a domni este un timp al manifestării. Ceea ce a fost adevărat din totdeauna va fi descoperit atunci, ca toată lumea să vadă. Nu tot aşa este în cazul Răpirii.

Pedepsirea celor răi include şi alungarea din prezenţa Domnului şi de la slava puterii Lui. A pieri fără El înseamnă a fi fără El pe veci.