Faptul că ei rămâneau tari, în pofida prigoanelor şi suferinţelor prin care treceau, era o dovadă despre dreapta judecată a lui Dumnezeu. El îi sprijinea, îi întărea şi îi încuraja. Dacă ei nu ar fi primit puterea Sa divină, niciodată nu ar fi putut demonstra atâta răbdare şi credinţă în suferinţele îndurate pentru Cristos.

Eroismul cu care îndurau ei aceste suferinţe i-a dovedit vrednici de împărăţia lui Dumnezeu. Versetul nu sugerează că ei ar avea vreun merit personal care să-i îndreptăţească să intre în împărăţie, căci acolo se intră doar prin meritele lui Cristos. Dar cei care suferă aici din pricina împărăţiei demonstrează că se numără printre cei ce vor domni cu El în ziua aceea (Romani 8:17;2Timotei 2:12).

E. W. Rogers comentează pe marginea sintagmei: ca să fiţi socotiţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu:

„Aceasta are de a face cu responsabilitatea umană. În ce priveşte suveranitatea divină, noi am fost făcuţi adecvaţi pentru a fi părtaşi ai moştenirii sfinţilor în lumină, şi acest caracter adecvat se datorează exclusiv asocierii noastre cu Cristos în moartea şi învierea Sa. Noi suntem îmbrăcaţi cu har în Preaiubitul, cu totul independent de orice lucru din noi înşine, fie înainte de a fi fost mântuiţi, fie după mântuire. Dar Dumnezeu îngăduie ca ai Săi să treacă prin prigoane şi încercări, pentru a dezvolta în ei acele calităţi de o inestimabilă valoare morală, care îi vor face: „cetăţeni vrednici" ai acelei împărăţii.

Unii dintre apostoli s-au bucurat că au fost socotiţi vrednici să sufere pentru numele lui Isus. Rugăciunea lui Pavel pentru tesaloniceni ca Dumnezeu să-i socotească vrednici de chemarea lor nu are, în mod absolut sigur, nimic de a face cu necesitatea de a adăuga nimic la lucrarea deja săvârşită de Cristos. Crucea îl face pe credincios vrednic de poziţia pe care o ocupă acesta în împărăţie, dar răbdarea şi credinţa în strâmtorări îl dovedesc pe un asemenea credincios vrednic din punct de vedere moral de această împărăţie. Printre membrii oricărei societăţi omeneşti există şi o categorie de oameni discreditaţi. Or, Pavel se roagă ca între sfinţi să nu fie aşa.