Scrisoarea începe cu mulţumiri pentru sfinţi. Citind aceste rânduri nu putem să nu auzim bătaia inimii adevăratului slujitor al lui Cristos, care se bucură pentru, preaiubiţii lui copii spirituali. Apostolul consideră că are datoria permanentă înaintea lui Dumnezeu de a mulţumi, o datorie ce decurge din credinţa şi dragostea creştinilor.
Credinţa lor făcea paşi uriaşi înainte, fiecare din ei dovedind tot mai multă dragoste faţă de alţii. Acesta era răspunsul la rugăciunea apostolului (1Tesaloniceni 3:10,12).
Observaţi ordinea: mai întâi: credinţa, apoi dragostea. „Credinţa ne pune în legătură cu izvorul etern de iubire în Dumnezeu însuşi" scrie C. H. Mackintosh, „şi consecinţa care decurge în mod necesar din aceasta este faptul că inimile noastre sunt umplute cu dragoste pentru toţi care sunt ai Lui."