David a proclamat o perioadă de doliu pentru Abner, dar nu a luat nici o măsură împotriva lui Ioab pentru asasinarea lui. Abner. Regele a fost profund mâhnit de faptul că Abner a fost ucis mişeleşte, când un om de talia lui, care a dat dovadă de atâta curaj, în fruntea oştirii, ar fi meritat o moarte mult mai onorabilă. Gândul exprimat de versetul 33 ar putea fi următorul: „A murit oare Abner ca un om nepriceput, care n-a ştiut cum să se apere?", întrebare căreia trebuie să i se răspundă cu cuvintele: „Nu, ci el a căzut răpus în urma unui act mişelesc, a unei conspiraţii cumplite." Oamenii şi-au dat seama din atitudinea de întristare a regelui de faptul că Ioab a procedat de unul singur când l-a asasinat pe Abner. De fapt, David îşi exprimase public dezaprobarea faţă de cruzimea fiilor Ţeruiei (Ioab şi Abişai), cerând ca Domnul să-i pedepsească. În capitolul 3 am văzut cum Dumnezeu S-a folosit de păcatul şi intrigile oamenilor pentru a-i dărui lui David întreaga împărăţie. El face ca până şi mânia oamenilor să-L laude pe El (Psalmul 76:10).