În versetele 8-39 ni se oferă o listă a vitejilor lui David. Este semnificativ că Ioab nu se bucură de onoarea de a fi inclus în listă, probabil pentru faptul că i-a ucis pe Absalom (ca să nu mai spunem nimic despre Abner şi Amasa, pe care de asemenea i-a ucis!). Registrul acesta a fost întocmit către sfârşitul domniei lui David, pe când lista paralelă de la 1 Cronici 11:1-47 este întocmită la începutul ei. Deşi nu sunt identice, cele două liste prezintă asemănări semnificative. Informaţii suplimentare despre bărbaţii aceştia şi faptele lor de vitejie pot fi găsite în comentariul asupra textului de la 1 Cronici 11.
Primii trei viteji au fost:
1. Ioşeb-Basşebet, numit şi Adino Eznitul - care a ucis opt sute de oameni dintr-o dată. (1Cronici spune trei sute, dar cifra aceea este probabil o greşeală de copiere.)
2. Eleazar - care s-a luptat cu filistenii, când camarazii săi se retrăseseră. Ei au venit doar la urmă, ca să culeagă prada. Când bătălia s-a încheiat, mâna lui a fost atât de slăbită (probabil înţepenită) încât nu a putut să desprindă degetele de pe mânerul săbiei.
3. Sama - cel care a rezistat singur împotriva filistenilor când bărbaţii Israelului fugiseră. Stând într-un ogor de linte, el a respins atacul duşmanului şi s-a acoperit de glorie, câştigând o mare biruinţă.