Barzilai era unul dintre acei oameni devotaţi pe care sfârşitul cap. 17 ni l-a prezentat punându-şi la dispoziţia poporului averea de care dispunea (1 Tim. 6.17, 18). David nu a uitat faptul acesta. Şi Marele Împărat, care va veni în glorie, Îşi va aduce aminte în acelaşi fel de „binecuvântaţii Tatălui Său“. El le va putea spune în ziua răsplătirilor: „am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc ...“ (Matei 25.34, 35).Plin de consideraţie, Barzilai nu vrea să devină o povară pentru împărat, dar i-l încredinţează pe fiul său, Chimham. Aceasta este dorinţa cea mai plăcută a părinţilor credincioşi: să-şi vadă copiii urmându-L pe Domnul, pentru ca ei să se găsească în atenţia şi sub binecuvântarea Lui. David îi promite lui Barzilai: „îţi voi face tot ce vei dori de la mine!“ (v. 38; de comparat cu Ioan 14.14, unde Domnul le spune alor Săi: „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face“).Acum David traversează încă o dată Iordanul. Se va bucura din nou de Canaan, imagine a cerului, de care fusese privat un timp, din cauza păcatului său.Pentru copilul lui Dumnezeu este la fel. Păcatul îl privează de bucuria prezentă a cerului, fiindu-i necesar cu tot dinadinsul să-şi refacă etapele drumului: să treacă din nou „Iordanul“ (moartea), să se oprească la Ghilgal (judecata de sine însuşi), pentru a putea să recâştige bucuria comuniunii cu Domnul.