Barzilai, Galaaditul în vârstă de optzeci de ani, a fost un alt prieten fidel al lui David. Acesta îi pusese regelui la dispoziţie provizii pe când se afla la Mahanaim. Acum Barzilai l-a însoţit pe David până la râul Iordan. David l-a invitat să vină cu el la Ierusalim, promiţându-i că nu va duce lipsă de nimic. Dar Barzilai a refuzat să meargă, pe considerentul că nu va mai trăi mult, că nu mai e în stare să discearnă între ceea ce este plăcut şi neplăcut, spunând că şi-a pierdut gustul şi că nu mai aude. În acest context, el ar fi o povară în plus pentru rege. Aşadar s-a învoit să-l însoţească pe David o bucată de drum, de partea cealaltă a Iordanului, după care va reveni în cetatea sa. Propunerea sa ca Chimham (probabil fiul său) să-l însoţească pe David a fost primită pe loc.