La început regele i-a spus să revină acasă şi să aştepte răspunsul, sperând să poată evita vinovăţia pe care o presupunea exonerarea ucigaşului. Dar femeia a insistat să i se dea răspunsul pe loc, ca să-l poată prinde pe David în propria sa cursă, creată de decizia sa. Şi apoi s-a oferit să-şi asume orice răspundere pe care ar presupune-o această decizie. Regele David a făcut o altă afirmaţie cu caracter general, promiţându-i că nu i se va întâmpla nimic. Apoi femeia l-a rugai, deschis, să-i promită că fiul ei nu va fi omorât. De îndată ce a David a făcut această promisiune, a fost prins în cursă. Pentru că, dacă regele era dispus să-i acorde iertare pentru fiul femeii, oare ce-l împiedica să-l recupereze pe propriul său fiu exilat, Absalom? Situaţia simulată de femeie este, în mare, similară cu cea a lui David. Un fiu a murit iar rudele cer pedepsirea cu moartea a celui vinovat de omorârea sa, în semn de răzbunare (v. 7). Decizia lui David denotă îndurare, anulând obişnuita vărsare de sânge în semn de răzbunare, care în Orientul Mijlociu dăinuie timp de mai multe generaţii. Dar femeia insista, arătând că situaţia descrisă de ea se aplică de fapt la cazul lui David şi Absalom. Şi astfel, cum se mai întâmplase în cazul lui Natan, David este prins în plasa propriei sale înţelepciuni morale, fiind obligat să-l readucă, sub protecţie, pe fiul său exilat şi cuprins de frică, Absalom.