În cuvinte mişcătoare, David deplânge moartea lui Saul şi a lui Ionatan - frumuseţea Israelului. Într-un stil elevat, recurgând la procedee artistice bine alese, oda îşi previne auditoriul să nu dea de ştire cetăţilor filistenilor că regele Israelului şi fiii acestuia au murit, ca sa nu li se dea filistenilor motiv să se bucure. Se face apoi apel la Munţii Ghilboa, unde a murit Saul, peste care sunt chemate seceta şi nerodnicia. Acolo, spune cântarea, a fost aruncat scutul lui Saul, fără untdelemn (v. 21). Cu alte cuvinte, s-a renunţat la el, nemaifiind uns pentru bătălie. Cântarea aduce omagiu curajului de care au dat dovadă Saul şi Ionatan (v. 22), elogiindu-se virtuţile acestor oameni, care au murit împreună, după cum au trăit împreună (v. 23), dar cititorul va trebui să ia bine seama să nu deducă de aici că această unitate s-ar aplica şi la destinul veşnic al celor doi. Cei ce au beneficiat de pe urma domniei lui Saul sunt chemaţi să plângă (v. 24). Poemul se încheie cu un elogiu pătrunzător la adresa lui Ionatan, prietenul intim al lui David.
Refrenul „Cum au căzut vitejii" (v. 19, 25, 27) a dăinuit până în zilele noastre.