În continuare, David a comis cea mai josnică şi mai infamă faptă din viaţa sa. I-a poruncit lui Urie să-i transmită lui Ioab o scrisoare ce conţinea însăşi sentinţa sa de moarte. Asta pentru că regele i-a poruncit lui Ioab să-l repartizeze pe Urie în linia întâi a frontului, unde era bătălia mai apriga, asigurându-se astfel că acesta va fi ucis. În felul acesta Urie nu va mai fi în viaţă, ca să poată contesta că odrasla născută de Batşeba ar fi copilul său. La rândul său, Ioab a condus bătălia în aşa fel încât moartea lui Urie să fie un fapt împlinit, ordonând trupelor să înainteze, iar apoi cerându-le celor de pe flancuri să se retragă. Când, Urie şi oamenii săi, ocupând poziţia de mijloc, au înaintat, s-au expus atacului amoniţilor de pe metereze. Desigur, a fost o tactică militară fără sens, dar pe plan practic a reuşit să-l elimine pe Urie şi pe mulţi alţi slujitori loiali ai lui David.