A. Jelirea morţii lui Saul şi a lui Ionatan
Întâi Samuel 29 consemnează modul în care Domnul l-a păzit pe David ca să nu lupte în bătălia soldată cu moartea lui Saul şi a lui Ionatan. Şi astfel lui David i-a fost înlesnit să lupte împotriva amaleciţilor, care prădaseră cetatea Ţiclag (1Samuel 30). După ce a revenit la Ţiclag, David a primit din partea unui sol din nord vestea morţii lui Saul. Solul avea hainele sfâşiate şi capul presărat cu ţărână - ambele simboluri de jale. Solul i-a relatat lui David cum l-a găsit pe Saul rănit, rezemându-se de sabia sa, în timp ce forţele inamicului se apropiau. Şi i-a mai spus lui David că Saul l-ar fi rugat pe el, un amalecit, să-i dea o lovitură care să-i curme viaţa, drept care el i-a împlinit regelui dorinţa. Desigur această relatare se bate cap în cap cu cea de la 1Samuel 31, unde se arată că Saul s-a sinucis. Cea mai rezonabilă explicaţie este că relatarea amalecitului din 2Samuel 1 a fost o minciună. Cu alte cuvinte, el a crezut că lui David îi va face plăcere să dea faţă cu persoana care l-a ucis pe Saul, răsplătind-o cum se cuvine. Constatăm însă că David a fost foarte întristat de moartea lui Saul şi a lui Ionatan, ţinând doliu pentru aceştia iar la sfârşitul zilei ordonând executarea amalecitului, pentru uciderea unsului Domnului.
Amaleciţii au fost duşmanii de neîmpăcat ai Israelului (Exod 17). De fapt unul din motivele pentru care Saul a pierdut împărăţia a fost faptul că nu a dus până la capăt porunca Domnului de a-i nimici pe aceştia (1 Samuel 15). Unii dintre amaleciţi tocmai fuseseră ucişi de David şi de oamenii săi, pentru că prădaseră Ţiclagul. Prin urmare, când un amalecit a sosit în tabăra lui David, anunţând că tocmai l-a omorât pe Saul, nici nu e de mirare că a plătit cu viaţa vestea adusă, cum că l-ar fi ucis pe unsul Domnului, în loc să fie răsplătit, cum se aştepta el.