Încă o dată, Petru ne învaţă că înaintarea statornică pe calea lucrurilor divine este în măsură să ne apere de pericolul învăţătorilor falşi. Trebuie să existe o creştere pe două planuri: în har şi în cunoştinţă.
Harul este demonstraţia practică a roadei Duhului. Creşterea în har nu înseamnă o sporită cunoştinţă intelectuală sau o activitate neîntreruptă, ci este asemănarea tot mai mare cu Domnul Isus.
Cunoştinţa înseamnă familiarizarea cu Domnul prin Cuvânt. Creşterea în cunoştinţă înseamnă o studiere tot mai aprofundată şi o supunere faţă de cuvintele, faptele şi căile Sale.
Dar Petru nu poate să-şi încheie epistola fără un îndemn adresat sfinţilor. Punctul culminant trebuie să fie slava adresată Mântuitorului. Şi astfel găsim minunata doxologie: A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei! Amin. La urma urmelor, aceasta este motivaţia şi temeiul existenţei noastre - să-L proslăvim pe El - şi, prin urmare, nici o altă notă de încheiere a epistolei de faţă nu ar fi mai adecvată.