Şi socotiţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire. El întârzie judecata pentru a le da oamenilor prilejul de a fi mântuiţi. Când ne gândim la răutatea oamenilor ce se înmulţeşte necontenit, adesea ne întrebăm cum de Domnul mai poate s-o tolereze. Răbdarea Lui este uimitor de îndelungată. Dar nu fără motiv. Căci El nu doreşte moartea celor răi, ci tânjeşte de dor să-i vadă pe oameni întorcându-se de la căile lor rele, pentru a fi mântuiţi.
Cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui. Din această aluzie la Pavel decurg câteva observaţii interesante:
1. Mai întâi, Petru îl numeşte pe Pavel: preaiubitul nostru frate, în pofida faptului că Pavel îl mustrase în public pe Petru la Antiohia, pentru că acesta s-a purtat cu făţărnicie (Galateni 2:11-12). Evident Petru acceptase mustrarea într-un duh de smerenie. Cu toţii trebuie să fim în stare să acceptăm îndreptarea fără resentimente.
2. Petru a recunoscut că lui Pavel i s-a dat înţelepciune, divina în redactarea epistolelor sale. Aceste cuvinte sunt, negreşit, un indiciu al faptului că Petru a considerat scrierile lui Pavel ca fiind divin inspirate.
3. Cititorii epistolei lui Petru citiseră, după câte se pare, una sau mai multe din epistolele lui Pavel. Prin asta se înţelege fie că epistolele le-au fost adresate direct lor, fie că ele au circulat în zonă.
În care din Scrisorile lui Pavel se spune că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire? În Romani 2:4 citim: „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii Lui şi a îngăduirii şi a îndelungei răbdări, necunoscând că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăinţă?"