Dar ziua Domnului va veni. Ziua Domnului se referă la orice perioadă in care Dumnezeu acţionează cu judecată. În Vechiul Testament prin această sintagmă se înţelegea orice perioadă în care Dumnezeu i-a pedepsit pe răufăcători, triumfând asupra duşmanilor Săi (Isaia 2:12;13:6,9;Ezechel 13:5;30:3;Ioel 1:15;2:1,11,31;3:14;Amos 5:18,20;Obadia 15;Ţefania 1:7,14;Zaharia 14:1;Maleahi 4:5). În Noul Testament „ziua Domnului" este o perioadă de timp marcată de mai multe etape:

1. Se referă la Marea Strâmtorare (Tribulaţia), adică la cei şapte ani în care Dumnezeu va judeca Israelul necredincios (1Tesaloniceni 5:2;2Tesaloniceni 2:2; textul critic).

2. În ea este inclusă întoarcerea Sa pe pământ, când Se va răzbuna pe toţi cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi nu ascultă de evanghelia Domnului Isus (2Tesaloniceni 1:7-10).

3. Expresia se foloseşte cu referire la Mileniu, când Cristos va domni pe pământ cu un toiag de fier (Fapte 2:20).

4. Se referă la distrugerea finală a cerurilor şi pământului, prin foc - sensul avut în vedere în acest capitol 3 din 2 Petru.

Ea va veni ca un hoţ - adică pe neaşteptate şi în chip distrugător.

Cerurile vor trece. Asta se referă desigur la cerurile atmosferice, deşi ar putea fi incluse şi cerurile planetare, dar în nici un caz nu poate fi vorba de cerul al treilea - locuinţa lui Dumnezeu.

Când vor trece ele cu o explozie asurzitoare, elementele aprinse de mare căldură se vor topi. Prin elemente aici se înţelege componentele din care e alcătuită materia. Toată materia va fi distrusă în cadrul unui aparent holocaust nuclear universal.

Şi pământul cu toate lucrările de pe el, vor fi arse (în loc de „arse de tot (katakae-setaî), textul critic conţine varianta: „găsite" (heurethesetai), cu sensul probabil de „descoperite"). Nu numai lucrările creaţiei naturale, ci şi întreaga civilizaţie vor fi distruse. Marile capitale ale lumii, cu clădirile lor impunătoare, toate rezultatele fenomenale ale dezvoltării ştiinţei sunt sortite unei totale distrugeri.