Al doilea exemplu care ilustrează intervenţia directă a lui Dumnezeu în pedepsirea păcatului îl găsim în cazul oamenilor care au pierit în cadrul potopului. Mare a fost răutatea acestora. Orice închipuire a gândurilor lor era îndreptată tot timpul numai la râu (Geneza 6:5). În ochii lui Dumnezeu pământul era stricat şi plin de violenţă (Geneza 6:11-13). Domnului I-a părut rău că i-a făcut pe oameni pe pământ (Geneza 6:6). A fost atât de întristat, încât S-a hotărât să-i şteargă de pe faţa pământului (Geneza 6:7). El n-a cruţat lumea antică, ci a adus potopul peste ea, ca să-i distrugă pe locuitorii ei răi.

Doar Noe şi familia lui au găsit har în ochii Domnului. Ei au căutat şi au găsit refugiu în arcă, plutind teferi pe deasupra furtunii mâniei şi indignării lui Dumnezeu.

Noe este înfăţişat ca predicator al neprihănirii. Negreşit pe când construia el arca, loviturile de ciocan erau însoţite de avertismente la adresa celor care asistau batjocoritori la acţiunea sa, prevenindu-i să se lase de păcat, ca să nu înfrunte dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu pentru răutatea lor.