Oamenii aceştia ilustrează proverbul adevărat privitor la un câine care s-a întors la ce vărsase (vezi Proverbe 26:11) şi la scroafa spălată care s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă. Este semnificativ faptul că Petru recurge la exemplul porcului şi al scroafei pentru a ilustra ideile ce vrea să le transmită. Conform legii lui Moise, acestea erau animale necurate. Din proverb nu reiese că în natura lor ar fi intervenit vreo schimbare. Necurate erau înainte de a fi fost izbăvite de vărsatul şi de mocirla în care să tăvăleau şi necurate au rămas după ce s-au întors la ele.
Tot aşa este şi cu oamenii la care se referă Petru. Aceştia au trecut printr-o reformare morală, dar nu au primit niciodată o natură nouă. Ca să folosim cuvintele de la Matei 12:43-45, casa lor era acum curată, măturată şi pusă în ordine, dar ei nu L-au invitat niciodată pe Mântuitorul să locuiască în ea. Duhul rău ce fusese alungat din ei s-a dus şi a găsit alte duhuri mai rele decât el, cu care au ocupat casa goală. Şi astfel starea de pe urmă a acelei case a fost mai rea decât cea iniţială.
Pasajul acesta nu trebuie folosit cu scopul de a propovădui că credincioşii adevăraţi ar putea cădea din har, având astfel parte de pierzare veşnică. Ci realitatea este că oamenii aceştia niciodată n-au fost credincioşi adevăraţi. Niciodată nu au primit natura nouă. Mai degrabă, au demonstrat prin starea lor de pe urmă că natura lor e în continuare necurată şi rea. Învăţămintele care se desprind de aici sunt, evident, următoarele: anume faptul că nu este de ajuns să existe o reformă în viaţa cuiva, că aceasta, în sine, nu este de ajuns, ci, dimpotrivă, ea este foarte periculoasă, întrucât poate să amăgească şi să amorţească pe cineva, conferindu-i un sentiment fals de siguranţă. Un om poate primi natura cea nouă numai născându-se din nou. Or, naşterea din nou are loc prin pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă în Domnul nostru Isus Cristos.