Ei rostesc cuvinte măreţe şi pompoase, dar pline de deşertăciune sau cum traduce Knox acest verset: ei utilizează „expresii frumoase care sunt însă golite de orice sens". Este descrierea exactă a cuvintelor rostite de mulţi predicatori liberali şi apartenenţi ai cultelor false. Ei sunt oratori străluciţi, care îşi captivează ascultătorii cu retorica lor grandilocventă. Vocabularul lor erudit îi atrage pe cei lipsiţi de discernământ. Ei compensează lipsa de conţinut a predicilor lor cu o prezentare dogmatică, plină de energie. Dar când au terminat de vorbit n-au spus, în realitate, nimic. Ca exemplu al acestui gen de predică sterilă, dăm mai jos un citat din predica rostită de un binecunoscut teolog din zilele noastre:
„Nu este o relaţie bazată pe paritate sau disparitate, ci pe similaritate. La asta ne gândim şi asta exprimăm că este adevărata cunoştinţă a lut Dumnezeu, deşi în credinţă încă ştim şi ne aducem aminte că tot ce cunoaştem sub denumirea de „similaritate" nu este identic cu similaritatea la care ne referim aici. Totuşi mai ştim şi ne mai aducem aminte, şi din nou în credinţă, că similaritatea avută în vedere aici îşi găseşte plăcerea de a se reflecta în ceea ce cunoaştem ca similaritate, numind-o astfel, pentru ca în gândirea şi vorbirea noastră similaritatea să devină similară similarităţii postulate în adevărata revelaţie a lui Dumnezeu (cu care în sine nu este similară) şi noi nu gândim şi nu vorbim fals, ci adevărat când descriem relaţia drept una de similaritate.”
Strategia acestor învăţători falşi este de a-i ademeni pe oameni, promiţându-le că se pot desfăta în toate formele de pofte şi patimi. Ei propagă învăţătura conform căreia, întrucât apetiturile resimţite de trupul nostru au fost create de Dumnezeu, nu trebuie să ni le înfrânăm, deoarece prin această înfrânare am provoca grave perturbaţii personalităţii noastre. Şi astfel, ei propovăduiesc că este recomandabil ca să existe experienţe sexuale experimentale, înainte de căsătorie iar după căsătorie ei recomandă o „relaxare" a normelor morale.
Victimele lor sunt aceia care abia au scăpat (textul critic sună astfel: „de abia scapă...") de cei care trăiesc în rătăcire. Oamenii aceştia nemântuiţi se bălăceau cândva nestingheriţi în tot felul de plăceri păcătoase, dar la un moment dat în inima lor a intervenit o schimbare. Ei s-au decis să se îndrepte, să întoarcă foaia şi să frecventeze biserica. Numai că, în loc să se ducă la o biserică ce crede în Biblie, ei au nimerit la o slujbă religioasă în cadrul căreia unul din aceşti păstori falşi avea cuvântul. În loc să audă evanghelia mântuirii prin credinţa în Cristos, ei aud spunânduli-se că păcatul este permis şi văd cum este încurajată atitudinea de permisivitate. Toate acestea îi miră, la început, întrucât întotdeauna au crezut că păcatul este inadmisibil, că este greşit şi că biserica i se opune. Iată însă că acum li se spune că păcatul se bucură de binecuvântarea feţelor bisericeşti!