Într-una din încercările sale de a blestema Israelul, Balaam şi măgăriţa pe care călărea acesta au fost întâmpinaţi de îngerul Domnului (adică de Domnul Isus, într-una din arătările Sale de dinainte de întrupare). Măgăriţa a refuzat cu insistenţă să mai facă vreun pas înainte. Când Balaam a biciuit-o, măgăriţa l-a mustrat, cu glas omenesc (Numeri 22:15-34). A fost un fenomen uluitor: o măgăriţă necuvântătoare, vorbind cu glas omenesc (şi dovedind că avea mai multă minte decât stăpânul ei!). Dar, în pofida acestei minuni mari, profetul Balaam nu s-a lecuit de nebunia lui. Lenski spune:
„Balaam este un exemplu înfricoşător al omului care era „profet", căruia Dumnezeu i-a spus ceea ce nu avea voie să facă, pe care Dumnezeu l-a oprit de la faptele sale rele, dând glas unui animal necuvântător, dar care, în pofida tuturor acestor avertismente, nu a renunţat în inima lui la dragostea pentru câştigul pe care spera să-l obţină din această fapta nelegiuită şi astfel a pierit.”
Dumnezeu nu-i mustră în vremea noastră pe învăţătorii falşi prin animale necuvântătoare. Dar avem toate motivele să credem că prin alte mijloace adesea El îi mustră, îndemnându-i să se întoarcă la calea cea dreaptă, care este Cristos. Dumnezeu adesea Se foloseşte de mărturia simplă a unui credincios smerit pentru a-i face de ruşine pe aceşti oameni, care se fălesc cu cunoştinţele lor superioare şi cu poziţia înaltă pe care o ocupă în ierarhiile ecleziastice. S-ar putea ca prin citarea unui verset din Scriptură sau prin punerea unei întrebări incisive, un aşa-zis „laic" sau „mirean", care este însă plin de Duhul Sfânt, să-l lase pe un Balaam din epoca modernă să se zvârcolească în umilirea şi supărarea lui.