Chiar mai scandalos este faptul că ochii lor sunt plini de adulter şi nu se satură de păcătuit. Cuvintele acestea îi descriu pe cei care predică predici chipurile religioase, care îndeplinesc ritualurile religioase şi consiliază membrii adunărilor lor; totuşi ochii lor caută în permanenţă femei cu care să poată întreţine relaţii adultere. Setea lor de desfrâu, camuflată poate sub odăjdiile de preoţi, pare să fie nemărginită.
Ei ademenesc sufletele nestatornice. Poate fac acest lucru prin răstălmăcirea unor versete din Scriptură, făcând aceste suflete să creadă că Biblia ar tolera păcatul. Sau poate vor spune că deosebirea dintre bine şi rău depinde în mare măsură de cultura din care facem parte. Sau îi vor asigura pe nenorociţii care le cad în plasă că „nici un lucru nu poate fi greşit, atâta timp cât izvorăşte din dragoste". Şi astfel, sufletele nestatornice trag numaidecât concluzia că de bună seamă dacă un lucru este îngăduit de un lider religios, trebuie neapărat să fie permisibil şi pentru un om de rând, un laic.
Inimile lor sunt deprinse la lăcomie. Ei nu sunt nişte amatori de rând, ci bine şcoliţi în arta seducţiei. Deşi termenul „lăcomie" cuprinde toată gama de pofte şi dorinţe excesive, contextul său pare să-l plaseze în sfera dorinţei de gratificare sexuală.
Gândindu-se la această enormă mascaradă şi batjocorire a adevăratului creştinism, la păcatul ce este asociat, datorită acestor apostaţi, cu numele lui Cristos, Petru exclamă: Copii blestemaţi! Prin asta nu se înţelege că îi blestemă, ci doar prevede că vor suferi blestemul lui Dumnezeu în toată furia sa.