Capacitatea lui Dumnezeu de a-i ţine pe cei răi sub restricţii până la judecata lor finală este valabilă mai ales în cazul categoriei de oameni descrisă în acest capitol: învăţătorii falşi, ale căror vieţi sunt contaminate de necurăţie sexuală, care propovăduiesc răzvrătirea împotriva autorităţii de stat şi care aruncă fără sfială insulte asupra înaltelor oficialităţi.

Nu e nici un secret în faptul că pe liderii religioşi falşi, ce pozează în slujitori ai lui Cristos, îi caracterizează adesea norme morale scăzute. Nu numai că ei înşişi se complac în activităţi sexuale ilicite, ci le recomandă şi altora, promovând pe faţă libertinismul. Capelanul Episcopal al şcolii de fete din Baltimore, statul Maryland, a scris:

„Trebuie să ne relaxăm şi încetăm de a ne mai simţi vinovaţi cu privire la activităţile noastre sexuale, gândurile şi dorinţele noastre sexuale. Şi prin asta înţeleg că aceste gânduri pot fi heterosexuale, homosexuale sau autosexuale .... Sexul este plăcut... şi asta înseamnă că nu este legat de nici un fel de legi, cu privire la ceea ce ai sau nu ai voie să faci. Cu alte cuvinte, e un joc fără reguli.”

Este semnificativ să constatăm că liderii religioşi se situează de obşte în fruntea mişcărilor care aprobă şi promovează răsturnarea puterii de stat prin mijloace violente. Clericii din perioada modernă s-au afiliat la diverse cauze politice subversive. Un director pentru afaceri bisericeşti şi comunitare din cadrul Presbiteriei oraşului Philadelphia a declarat: „Nu cred că vom exclude asta (folosirea bombelor şi a grenadelor de către biserică) în viitor, dacă toate celelalte mijloace neviolente se vor fi dovedit ineficace."

Oamenii aceştia sunt fără tupeu şi îndărătnici. Respingerea neruşinată de către ei a oricărei autorităţi legal constituite pare să fie fără margini. Nici un vocabular nu este prea greu în gura lor, când vine vorba să-şi bată joc de demnitarii care-i conduc. Faptul că guvernele (autorităţile) omeneşti sunt instituite de Dumnezeu (Romani 13:1) şi că este interzis să fie vorbite de rău (Fapte 23:5) nu-i afectează câtuşi de puţin pe aceşti oameni. Ei par să se delecteze în a-i şoca pe oameni prin denunţarea belicoasă a demnitarilor (în greacă: „gloriile" sau „cei glorioşi"). Este un termen general care i-ar putea cuprinde pe toţi, şi îngeri, şi oameni, care au fost învestiţi de Dumnezeu cu autoritatea de a guverna. Aici termenul se referă, probabil, la dregătorii umani.