Versetele 3 şi 4 ne arată că Dumnezeu ne-a dăruit tot ce avem nevoie pentru a trăi viaţa divină. Pentru că El a făcut acest lucru, noi trebuie să ne dăm toate străduinţele s-o cultivăm. Dumnezeu nu ne face sfinţi împotriva voinţei noastre sau fără participarea noastră. Trebuie să existe o dorinţă, o hotărâre şi o disciplină din partea noastră.

În dezvoltarea caracterului creştin, Petru presupune credinţa. La urma urmelor, el se adresează unor creştini - celor care şi-au exersat deja credinţa mântuitoare în Domnul Isus. Prin urmare, el nu le spune să furnizeze credinţa, întrucât presupune că deja o au.

Ceea ce este totuşi necesar este ca această credinţă să fie suplimentată prin cele şapte elemente ale sfinţeniei - nu prin adăugarea lor unul după altul, ci prin manifestarea concomitentă şi permanentă a tuturor harurilor.

Tatăl lui Tom Olson obişnuia să le citească fiilor săi pasajul acesta:

„Adăugaţi la credinţa voastră virtutea sau curajul lui David; iar la curajul lui David cunoştinţa lui Solomon; iar la cunoştinţa lui Solomon răbdarea lui Iov; iar la răbdarea lui Iov evlavia lui Daniel; iar la evlavia lui Daniel bunătatea frăţească a lui Ionatan; iar la bunătatea frăţească a lui Ionatan dragostea lui Ioan.”

Lenski sugerează:

„Lista celor şapte este aranjată cu referire la pseudo-profeţi (2:1) şi la modul în care trăiesc ei după pretinsa lor credinţă. În locul laudei, ei aduc disgraţia; cunoştinţa o înlocuiesc cu orbirea; stăpânirea de sine o înlocuiesc cu libertinismul; perseverenţa în bunătate este înlocuită de ei cu răutatea; evlavia este înlocuită cu neevlavia; prietenia frăţească cu antipatia faţă de copiii lui Dumnezeu; iubirea neprefăcută cu groaznica ei absenţă.”

Prima trăsătură este virtutea. Prin asta se înţelege fie pioşenie, bunătate în viaţă sau excelenţă pe plan moral, deşi acestea par să fie acoperite de cuvântul ce apare mai jos, „evlavia". S-ar putea ca termenul virtute să însemne aici curaj spiritual în faţa unei lumi ostile, tăria de a lua atitudine fermă pentru ceea ce este drept şi bun.

Ne gândim la curajul martirilor. Arhiepiscopului Cranmer i s-a spus că va fi ars pe rug dacă nu va semna o retractare. La început, el a refuzat să semneze retractarea, dar mai pe urmă, fiind supus la enorme presiuni, mâna lui dreaptă a semnat retractarea. Mai târziu şi-a dat seama de greşeala comisă şi le-a spus călăilor săi să aprindă focul. La cererea sa, mâinile i-au fost dezlegate. Apoi a întins mâna dreaptă în foc, zicând: „Aceasta e mâna cu care s-a scris (retractarea); prin urmare, ea va suferi prima pedeapsa. Mâna aceasta a săvârşit păcatul! Piară mâna asta dreaptă!"

Curajul trebuie suplimentat cu cunoştinţă, în special cunoaşterea adevărului spiritual. Aceasta subliniază importanţa studierii cuvântului lui Dumnezeu şi a ascultării de preceptele lui sacre.

„Mai mult despre Cuvântul Lui, Având comuniune cu Domnul meu. Auzindu-I glasul în fiecare rând, însuşindu-mi fiecare credincioasă afirmaţie.”

Eliza E. Hewitt

Printr-o cunoaştere experimentală a Bibliei noi ne dezvoltăm ceea ce Erdman a definit drept: „deprinderile practice în detaliile creştinismului."