Nu numai că apostolul s-a hotărât personal să le reamintească sfinţilor despre importanţa de a face progrese pe plan spiritual, de a înainta pe cărare, ci, în plus, a aranjat să le lase acest îndemn sub formă scrisă, ca să le aducă întotdeauna aminte. Prin scrierile sale, credincioşii puteau să-şi amintească oricând de aceste îndemnuri. În consecinţă, Scrisorile lui Petru aruncă de mai bine de nouăsprezece veacuri lumină pe cărarea fraţilor şi surorilor de credinţă şi vor continua să facă acest lucru până va veni Mântuitorul nostru. În plus, tradiţia străveche şi vrednică de crezare spune că Evanghelia lui Marcu este, în esenţă, alcătuită din amintirile de martor ocular ale liderului său spiritual, apostolul Petru.
Importanţa slujbei scrise este limpede aici. Cuvântul scris este cel care dăinuie. Prin cuvântul scris, slujba unui om se propagă în continuare, chiar dacă trupul lui zace în mormânt.
Cuvântul folosit de Petru pentru deces este termenul de la care provine cuvântul exod. Este acelaşi cuvânt care descrie moartea lui Cristos la Luca 9:31. Moartea nu este încetarea fiinţei, ci plecarea de la un loc către altul.
Aceste versete au o valoare deosebită pentru noi, întrucât ne arată ce este important pentru un om al lui Dumnezeu care trăieşte în umbra morţii. Sintagma: Aceste lucruri apare de patru ori - în versetele 8,9,12 şi 15. Marile adevăruri de bază ale credinţei creştine au o valoare enormă când sunt privite de la hotarele lumii eterne.